trecea un soare stingher pe strada mea
hei unde pleci i-am spus
nu că m-ar fi ascultat
nu că m-ar fi privit cu atenție
uneori mi-e frig și tac
devin mai matură atunci aprind o lumină în fereastră
sângele e roșu elian pietrele întotdeauna albastre
ne adulmecă urmele câinii deșerturilor
cu umerii aduși înainte desenezi o hartă
nu ne vor găsi niciodată privirile hăitașilor
vânătoarea s-a sfârșit
omul negru nu va veni
e ceasul târziu și nu îmi mai este frică de el
sunt un om matur îmi repet
dacă privesc atent în jurul meu
văd munți mări fără nume câmpii sterpe pietre în dar
uite
pasul meu trece călătoriile noastre privesc inocent
spre oamenii aceia soldați ai altor vremuri
nu îmi mai este frică
acum pot decupa din urma renunțărilor
un om negru
dacă îmi adun tot curajul din praful drumurilor mele
el va striga mereu
că omul negru nu a venit
deși
rânjetul lui ne privește atent
dar
nu mai e nimeni aici