nu sunt acum în mine ci-n afară
iar frica hâdă bântuie în lege
o strâng de gât voind să îmi dezlege
plecările spre neștiută gară
și-o țintuiesc de zid ca să se-nchege
în umbră rece strâmtă sau hilară
s-o pot privi plimbându-se hoinară
pe calea strâmtă ce-n sfârșit se-alege
în călimara-n care-nmoi o pană
mai e lichid vâscos pân la carâmb
privesc la spaima transformată-n rană
zbătându-se să urce-n chin un dâmb
și-azvârl cerneala șiroind în cană
cu toată ura pusă-n pumnul strâmb


25 noiembrie 2006