In Memoriam
C.T.W.
Sometime Trooper of
The Royal Horse Guards.
Obiit H.M. Prison, Reading, Berkshire,
July 7th, 1896

I

N-avea pe el o purpurie mantie,
Caci sangele si vinul rosii sunt,
Si vin si sange avea pe maini
Cand l-au gasit langa cadavru,
Sarmanul suflet ce-l iubise,
De el, pe pat, statea ucisa .

Trecu printre juedeti si juri
Intr-un costum lugumbru
Si-avea pe cap o basca veche
Si pasi avea usori si veseli;
Dar n-am vazut in viata mea un om
Privind cu-atat regret lumina.

Si n-am vazut atata dor
In spatele privirii altui om
Cand cerceta firavul petec
Ce-i cerul puscariasului,
Si-atat regret cu fiecare nor
Care trecea cu panze de argint.


Paseam cu alte suflete lovite,
Pe un inel in alt inel,
Si ma-ntrebam dac-acel om
O crima grea facut-a,
Cand imi sopti usor din spate,
Acela pe funie o sa joace.

Ah, Dumnezeule, si pietrele s-au revoltat
Si zidurile vechii hrube
Si cerul ma izbi cazand
Precum un cerc incins de-otel;
Si sufletul pierdut al meu
Uita de lacrimi si durere.

Stiam doara ce gand infricosat
Il urmarea la fiecare pas
Si ce-nsemna privirea lui la cer
Cu dorul lui adanc si insetat;
Ucis-a el iubirea lui
Si-acum ucis cadea-va.

Dar, toti ucidem ce n-ii drag
In adevar rasuna gandul,
Unii o fac cu o privire
Si unii prin cuvinte,
Cu un sarut ucide lasul,
Caci trebuie curaj sa tii o sabie.

Unii ucid de tineri dragostea,
Si altii dupa ani;
Si iara unii din desfrau
Si alti din avaritie;
Un suflet bun ucide cu taisul
Si lasa mortii prada sa.

Unii ucid din dragoste putina,
Unii vand, si alti platesc;
Cu lacrimi pot ucide unii
Si altii fara de suspine;
Caci toti ucidem ce n-ii drag,
Dara nu toti murim la rand.

Nu toti murim o moarte rusinoasa
Intunecand cu ea si soarele,
Nu toti avem un lat de gat,
Si nici pe fata carpa,
Si nici cadem printr-o podea
In spatiul gol etern.

Nu sta cu oameni in tacere
Care-l privesc la nesfarsit
Care il urmaresc cand plange
Sau cand inalta rugi;
CE-l urmaresc ca sa nu fure
A puscariei prada, el.

Nu se trezeste-n zori sa vada
In camera specre inspaimantatoare,
Tremurator un popa-n negru,
Un gardian intunecat,
Si pe calaul tot in negru,
La fata galben a pierzanie.

Nu se ridica-n pripa, jalnic
Sa-mbrace hainele vargate,
Pe cand un doctor crud zambeste,
Si noteaza orice noua stanta
Jucandu-se cu-n ceas ce face
Tic-Tac ca un hidos ciocan.

Nu stie setea parjolita
Ce ca nisipul curge-n gat,
Cat timp calaul ca un gradinar
Intra pe usa captusita,
Si ca pe un altoi te leaga,
Ca sa-ti sfarseasca setea.

Nu pleaca capul sa asculte
Ultimul ordin de citit,
Nici, cu teroarea-n suflet
Ce-i spune ca e viu,
Nu intalneste-al sau cosciug
In drumul sau spre furci.

Nu isi intoarce-n cer privirea
Printr-un ochi mic de sticla
Nu mormaie in barba rugaciuni
Sa se sfarseasca truda
Si nici nu simte pe obraz
Sarutul lui Caiaphas.

II

De sase saptamani se plimba
Soldatu-n hainele-i lugumbre
Cu basca veche tot pe cap
Cu pasii tot usori si veseli
Dar inca n-am vazut un om cu-atata dor
Privind la soare.
Nu, n-am vazut in ochi de om
Atat regret si-atatea lacrimi
Privind la micul colt albastru
Ce-i cerul detinutilor,
Privind la fiecare nor pribeag
Tarandu-si lana peste noi.

Nu-si frange mainile, cum fac
Netrebnicii cand indraznesc
Sa-inchege schimbatori sperante
In iadul negrei disperari;
El se uita doar catre soare
Si aerul parea ca-l bea.

Nu-s frange mainile, nu plange,
Nu e iscoditor sau ofilit,
Dar soarbe aerul de parca
Ceva calmant gaseste-n el;
Cu gura larg deschisa bea din soare
Ca pe un vin stravechi!

Cu mine toate sufletele triste,
Ce calca-n rand acelasi cerc,
Uitau ce crime au facut
De erau crude sau banale,
Si se zgaiau uimiti la el
Ce astepta al funiei vals.

Si ce ciudat sa-l vezi trecand
Cu pasul lui nepasator
Si mai cudat sa-l vezi privind
Cu dorul arzator lumina,
Si sa gandesti ca el avea
O datorie-atat de grea.


Ale stejarului placute frunze
Sa vezi muguri e frumos
Dar cand stejaru-ntinde creanga
Pentru lat, e-ngrozitor, si aspru
Si verde sau uscat asteapta
Sa dea prin moarte fructu-i sumbru!

In sus e locul mult visat
La care spera muritorii
Dar cine-ar vrea in canepa-mbracat
Sa stea pe esafod,
Si chiar prin guler ucigas
Un ultim cer sa vada?

In cantecul viorilor dansu-i dulce
Cand Dragostea si Viata-s drepte
Baletul pe viori si flaut
E delicat si gratios,
Dar dansul funiei e groaznic
Desi pasesti in aer!

Cu ochi curiosi si presupuneri
Din zi in zi priveam la el,
Si de sfarsitul lui ne intrebam
De vom sfarsi la fel;
Caci nu se stie iadul arzator
Ce suflet orb inghite.

Printre judeti si juri
Un mort nu are-a trece
Si eu stiam ca stand pe esafod
La malul negru spre neant
In lumea domnului mai mult
Nu-l voi vedea la fata.

Ca doua nave sparte de furtuna
Ne-am intalnit pe ape;
Nici semne, nici semnale
Nici vorbe n-am avut de spus;
Nu-n noaptea sfanta ne-ntalnim,
Ci-n ziua rusinoasa.

Al puscariei zid ne-ncinge
Doi exilati din viata;
Din sanul lumii aruncati
Si-uitati de Dumnezeu;
Si lantul greu, pacatul,
Ne prinse-n mreaja lui.