să rămâi în mine cu toate obiectele sparte
nu pot desprinde nimic
nimic din pojghița memoriilor

îți voi permite salturi în gol
alunecarea prin miocard atunci când îți va fi
întuneric și spaima va deschide gura ei imensă
ca din întâmplare

îmi decupezi țesuturile
faci din ele o lotcă arcuită bizar după numele meu
nu pot opri această migrație a corpurilor
prin corp

lumea ta de la prima naștere la cea în care cobori
e ca un fum primitiv o ură arzând nesfârșit
o vrajă ce răsună în timp amniotic

te adăpostesc într-o sevă incoloră
să renaști la primul pătrar
cu palmele pipăindu-mi pe dinăuntru pântecul
încercând să miști lumea în sens invers
fără să pierzi semnul șarpelui

îți scriu o lege pe fiecare nerv
așa în contururi neclare
precum chipul lui Iisus pe taina giulgiului

asta sunt eu
cea care îți mișcă legendele prin pleoape
și crede
într-o viață gravată adânc în criptă