da
mă taie
cruzimea unor artere
neîncăpătoare

în valuri de-a valma

cu umbre de pești morți
ce se scurg în pămînt
încet și sigur

colindă prin lume

vocea mea
din cealaltă parte a nopții
cade cu fața în sarea mării
între țărmuri

iar
peste toate
zdrențe de lumină
ca niște licurici
în erecție