Dumnezeu e o umbrelă
sub care
ne ascundem viețile
de ploi și soare
în imense abatoare
cățărați pe balastoare
proști
temători
visători
neîncrezători
muritori
de dimineață până în zori.
Care zori?
Alți zori,
ai lor,
ai sfinților
înălțați peste luceferi și sori,
iar noi
cu ochii în nori
murim în ghicitori
cu locuri cu verdeață
într-o altă viață
fără prea multe întrebări
cu prea puține răspunsuri
ne ascundem între scânduri
aliniate sub scondri în care
sprijinim umbrela cu înverșunare
să nu cadă
să ne spargă
capetele plecate
peste piepturi sugrumate
de smerenie
sfințenie
cuvioșie
evlavie
cucernicie
ideofobie
cu privirea înecată
împrăștiată
în ritm de psalmuri
cu dans de cururi
îndreptate spre ceruri
batem mătănii
filatulați cu vedenii
la poalele umbrelei
cu gândurile dosite
în sutane găurite
cu tâmple aburite
de lenea minții
timizi
plăpânzi
semilucizi
fetizi
sub puterea credinței
în numele biruinței
târându-ne visele prin noroi
stingem izvorul libertății din noi
cu lumânări aprinse
la lumina icoanelor întinse
de-a curmezișul sufletului
în numele binelui
spintecarea balaurului
idealul iconodulului
în predici din cărți sfinte
eflorate cu luare aminte
stăm cuminți
înțepeniți
amețiți
de elegii encomiastice
din voci plastice
de preoți dirijând cu cădelnițe
coruri de bufnițe
ascunse în baldachin
scăldat în tămâie grea de pin
ce ne provoacă psihoze
vedem Iisuși desfigurați de sicoze
alunecînd de pe crucifixe putrede
reîncepem biomorfoza repede
depesați, nu ne recunoaștem copiii
ne înjurăm morții și viii
ridicăm abatize spre ceruri
ardem cărămizi pentru babiloniene turnuri
căutăm explicații în davinciene coduri
chinuiți de oreximanie
ne hrănim cu blasfemie
murind famelici
anemici
mici.