îmi spui că livada s-a părăginit
pragurile au crăpat și ușile nu mai stau închise

pe strada ta vântul fură semințe și le azvârle în sus
încolțind la loc raiul cu fuchsia și prea mulți meri domnești

ai câteva țigle căzute tavanul își schimbă fața
de la o ploaie la alta nicio pictură celebră nu l-ar putea concura

uneori te trezești cu moartea aplecată spre tine
ca o mamă somnoroasă și foarte albă / deci mai ai coșmaruri



îmi spui că sufletul din lucruri eram eu
că nici dinspre al tău nu mai ai nicio veste

ai acoperit toate suprafețele care te-ar fi putut minți
că ești la fel de frumos ca atunci când m-am dus

totuși știi părăginită e doar cortina dintre clipele noastre
dincolo cineva șterge încă praful și spală sticla ochilor

eu nu mă voi întoarce însă tu ai putea încerca
să ieși puțin în ploaie, mâine

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.