Mâhnit stă geniul în embrionul rece
și a cam uitat să dea un semn,
o veste.
Picioarele, ce altădată se zvârcoleau
rănind ceva ce în pântec se ascundea,
au amorțit.
Degete și mâini și brațe
acum zac inerte
pe lângă trupul ce încă spera.
Și capul fraged se tot lovea
și a reușit... căci tot
epigon va fi deși luceafărul lucește.