Nebunul cu ochii vii mă privește fără să clipească, mut și imobil, stând așa, întro rână,
ținând o cutiuță muzicală în brațe atât de strâns încât ea geme în surdină,
implorând iertare și eliberare.
De ce te uiți la mine așa, rostesc cu buzele cusute de ochii plecați înspre rădăcina pământului;
nu vreau să-l sperii, vreau doar să-l întreb…să știu.
Dar el tace.
Doar chinuită de strânsoare,
cutiuța muzicală plânge în surdină.