Tu iar zaci șifonată pe o foaie
Acustic zâmbet, geana plumburie
Plângând monosilab, un colț se-ndoaie...
Nici azi nu reușesc ochii a-ți scrie.

Privindu-ți trupul gol tăceri îngână:
"Iubita-ți tristă n-are cum să știe
Că lumea ei s-ar stinge ritmic până
O voce-ai creiona pe o hartie".

Cămașa ei în nasturi se-nfioară
Cu mâneci lungi... le simt cum se înoadă
Captivă-n ea ... ca-n piatra funerară
Un epitaf târziu cu slova fadă.

Pe frunte o sărut, sonor tresare
Silențiada într-o aritmie
Plângând monosilab...mă ierți tu oare ?
Nici azi nu reușesc ochii a-ti scrie...