ÃŽngere,
vopsită cu aripi oglindă
nu mă mai strînge-ntre coaste.

pe buza pamântului, lasă-mă
să-mi aprind flacăra gândului.

ÃŽnchide fereastra cerului,
trântește-o cu putere,
să nu devin lumină,
zburândă de idee.

Ah, îngere,
mă doare,
cumplit de tare doare
aripa ta molipsitoare!