gara era
plină cu trenuri care stăteau încordate ca la o linie de start
totul era altfel băiatul cu ziare gata gata să își ia zborul
înota în bagaje

încă de la metrou
am văzut oamenii cum apăreau pur și simplu
treptat de la glezne în sus

eu tăceam în puloverul meu gri

trebuia să ajung în acel oraș
de urgență
avioanele nu mai zburau de mult
pur și simplu le desființaseră

când au spus asta la radio
câteva păsări de pe acoperișul de vis-à-vis
au început sa țiuie sub presiune
a trebuit să îmi vând parașuta și alte câteva frici
nu îmi mai erau de folos

fiecare vagon avea oameni specializați în a călători
adică puteam să mă rog până ajungeam un mesaj în sticlă
tot nu aÈ™ fi nimerit
dacă nu erau date biletele în așa fel
în același compartiment cu /ulm/
mare patron în industria de poduri și mansarde
care
într-un spot publicitar ce putea fi
implantat în retină la cerere pentru numai treizeci și patru de globule roșii
la centru de imaculat oameni
a folosit-o
pe
aliona

în acel spot aliona apare
în dreapta irisului cum te uiți din față
zâmbește te îmbrățișează
și începe să îți vorbească
tarararam tararam
despre înălțimile caselor din vis și despre pielea copacilor
vorbele sar din ea ca niște artificii
și brusc
îți arată niște lucruri de calitate
ca de exemplu
dumnezeu

trenul a luat-o din loc ca piatra din praștia unui copil

și

au început să treacă
prin dreapta munți
prin stânga munți

iiii sunt aceiași mai spunea câte un cârcotaș
încercând parcă să își treacă degetul arătător prin geam

când a intrat aliona
/ulm/
mi-a făcut cu ochiul în aer
semnul alfa

aliona merita toate celulele
vărsate atunci pe jos
ca niște bile de sticlă

s-a așezat undeva în compartiment
și a început să vorbească
cu mine
despre creveți și paste
despre plante și altele

când a oprit trenul să se schimbe geamurile
stropite de noroi
lucru normal dacă îl privești dintr-un glob de sticlă
aliona
m-a strecurat afară

lumea era curioasă
din ce erau acele geamuri
care nu făceau zgomot când se spărgeau
și cui foloseau

credeam că îmi terminasem
primăvara pe viața asta
dar aliona
a scos din buzunar
o batistă împăturită
pe care a
despăturit-o încet încet

deci eu deja îmi terminasem provizia de primăvară ați înțeles

pe obrajii ei apăruseră niște stropi
nu de la ploaie
nici de la lacrimi
erau niște stropi
așa ca la platon

aliona inventa fără oprire cuvinte plauzibile
gen
echilibrul dintre acum și niciodată se face cu pasiune și distincție ridică un deget în sus când iubești sau pune sub piele /dimineața/ să îți aerisești sângele cine are răbdare până la capăt merită disfuncțiile sunt momentale nu te încadra într-o zi dacă îl vezi pe dumnezeu spune-i asta chiar lui jaluzelele oricum sunt trase sau nu pentru tine eu mereu visez că trăiesc într-un măr verde și nu îl mușcă nimeni niciodată și mărul rămâne verde pentru totdeauna paralelele au contribuția lor reciprocă scânteiază la proximitatea apropierii și asta le dă putere știi cea mai frumoasă iubire este cea pe care o faci imposibilă și o porți ca pe niște genunchere cotiere etc sau este cea pe care o ștergi de praf de câte ori ești singur

moment
aliona cât de devreme te-ai trezit ca să te naști așa

trenul mai avea de înlocuit geamurile de pe partea cealaltă
/ulm/
își calcula câștigurile
câinii de companie au început să latre
semn bun
oamenii se simțeau bine

excursioniștii au regulile lor în viață
scria în loc de ‘e periculosso sporgersi’

eu
adunam frunze care să aibă forma
hărții angliei
erau pentru mine ca trifoiul cu patru foi etajate
ea
râdea și îmi zicea mereu
uite acolo una
uite acolo una
dar când ajungeam erau doar niște
hărți ale angliei uitate de turiști în iarbă
folosite pe post de covoraș zburător

din când în când
oamenii trenului
mai veneau până la noi pe bicicletele
pe care ni le doream când eram mici
atunci ea mă strângea de mână
tare tare
și
biciliști ne ocoleau

niște atleți aruncau sulițe
pentru a măsura distanța dintre călătorii
împrăștiați în acel loc precum o dragoste în creier

aliona
proba zile
zicea că îi stă mai bine în
24 iunie decât în
9 iunie

ne-am așezat la o masă de pământ
să ne bem ceaiul
al meu verde ochi
al ei un roșu aprins când îi rămânea pe buze
acum am avut curaj să îi vorbesc
despre
despre
despre

oricum i-am spus multe
poate și de două ori
nu ca să fiu sigur că m-a auzit
ci ca să nu tac
dacă tăceam redeveneam

vulturi fără perspectivă zburau
ca niște avioane de hârtie
oamenii erau tot mai denși

trebuia să plecăm

copacii începuseră să huruie

conductorul a venit după noi
ne-a luat de mânerele oaselor
ne-a târât spre tren

aliona
îmi arăta punctele cardinale cum se întâlneau
atunci
pe cer

conductorul se comporta
ca și când se făcea noapte în pădure

în fața vagonului nostru
însemnat cu roșu ca la tăiere
era un foc mare de tabără
acolo își lungeau toți umbrele

/ulm/
era când într-un loc
când în altul

momentul meu de sinceritate
i l-am spus
când toți nu mai știau ce să mai ardă

pe aliona o iubesc că nu am fost niciodată etrusc
că am două rânduri de linii în palmă
că mă cunosc chiar și în oglindă
că răgușesc în tăcere când sunt în jurul ei
că are o colecție de fluturi pe care îi înghite dimineața

toți se pregăteau să urce
pământul parcă începuse să fugă de sub picioare
nu și trenul

mai așteptau ceva cu ochii întorși spre interior

eu
am luat geanta cu mâner maro
am scos o chitară
și am compus un cântec
așa


copacii trăiesc iar în mine
pașii azi nu mai grăbesc
frunzele sunt un castel
între coline
fulgii de plop în iarbă se opresc

ziua de mâine nu vine
decât dacă vreau eu
mărește pasul spre mine
iubirea mereului meu

cu iarna să fii dușmancă
pe toamnă să o gonești
apropie-te precum o barcă
aduce pe lume povești

să nu treci prin mine absentă
să-mi lași semne mereu
catarge și păsări de cretă
ecou în sufletul meu

oamenii au fost urcați pe rând
ca niște mobiliere
cred că ăsta era și scopul

trenul a pornit apoi
culmea
de două ori din același loc