apropiindu-te de stupul cu albine
tu m-ai uitat printre atenții
învăț arhitecturile iertării proprii
și neatent fiind mă vindec
tot prin tine...
greoi mă regăsesc rătăcitor bondar
văzduh ridic timid să spulber
și pe sub val mă zdruncină curenții
prin geografia-mbătrânitului meu har
bașii naturii necauciucate plâng
auzul navighează neînecat prin pulberi
chiar geamandura sunetului e un dar cu tâlc
în gingășii o voi zări ca pe un dar
și moartea jocului ca pe un far mai palid
lumini de grație ne-mping cretan
prin fagurele de altar arid dar blând
spre ne-nsetarea rugurilor de zadar
mereu să nu-mi înec uitarea tot încerc
prin buza aspră de Vulcan
simt veșnic reaprins un joc al morții
ce-mprăștie focalizarea din expuneri
pozar se scurge-n marginile ghilotinei
fără de blitz de ani firăvuind deșert
și pasul ramei toarce spre ocean
cariatidele se-mpiedică în ochii clipei
metopele se frâng pe margini de spital
reiau mereu același vis incert
pe crupa prietenului meu războinic
mocnitul foc mă chinuie prin maxilar
ochii îmi curg din roșul curenților din cerc
prin carnea-mi tremurând a sărutări
vântul cel alb împrăștie scântei tectonic
îmbrățișând eclipsele dintre visări
eu galopez tăcutul meu alean