Nu-mi curăța speranța de pe oase
Și nu lăsa supliciul să apună
Prin mine cu acid și mătrăgună,
La ceasul vlăguitelor angoase;

Nu-mi izgoni cuvântul – o minciună
Sau adevăr cu rădăcini hidoase,
Acoperit sub voaluri de mătase,
În ascuțișul colțului de lună;

Nu-mi adânci cu acalmie groapa;
Pe dinăuntru urlete îmi cresc
Și când suvoaie îmi inundă pleoapa

Nu mă lovi cu glasul tău firesc;
La asfințit, cu milă, toarna apa
Pe focul surd din piept! Cât te iubesc!...

24 martie 2007