aveam vreo 8 ani când tatăl meu m-a dus în București
mult mi-a plăcut orașul acela
erau prea mulți oameni pe stradă
oameni care vorbeau foarte mult
nu înțelegeam prea bine ce aveau de spus
cred că nici ei
acolo am cunoscut un om despre care toți spuneau că e un mare poet
îi spuneau Nichita(Stănescu) fuma bea cafea și avea teniși albi în picioare
cel mai mult mi-au plăcut tenișii lui
m-a întrebat ce vrei tu să te faci când vei fi mare
i-am răspuns vorbești mult nu te înțeleg prea bine
sunt doar un copil
dar când am să ajung mare
cu siguranță am să fumez și am să beau cafea ca și tine
mi-a vorbit aproape o oră despre viața lui
întrebându-mă dacă e de bine
țin minte că i-am răspuns cu sinceritate
ar trebui să ai mai multă grijă de tine
a râs mi-a spus că sunt genială
și că într-o zi am să ajung poet nu poetă
i-am răspuns
măi tu vorbești prea mult
nu știam cine e

......................

am 37 de ani
40 cum îmi place mie să spun dându-mă mare
am să îmi cumpăr un câine cât de curând
fumez și beau cafea(din ce în ce mai rar)
sunt poet e adevărat dar asta nu înseamnă nimic
nu vorbesc niciodată prea mult
Nichita(Stănescu) a murit între timp
ca și tatăl meu
oamenii vorbesc despre el
(nu întotdeauna de bine)

...........................


acum locuiesc în București
un oraș cu foarte mulți oameni
port teniși albi doar primăvara
încă nu am aflat cine sunt

.............................

astăzi ar fi fost ziua ta Nichita(Stănescu)
un om pe care l-am cunoscut dar nu l-am înțeles niciodată
cred și acum că ar fi trebuit
să ai mai multă grijă de tine

asculta acest text in lectura autoarei