tot comportamentul tău
era un neastâmpăr freudian.
trăiai într-o plăcută nebunie,
cioplind sălbatic în trupuri și în piatră.
cu fiecare secundă
erai mai aproape de un cerc perfect.
veneai la orele treisprezece fix
a opta zi, o dată pe an,
să săruți cu toată gura
chipul plâns al actorului neâmblânzit.
degetele tale lungi pătrundeau
în pielea albă și catifelată.
priveai înmărmurită la o realitate dezlănțuită.
ne propusesem să luăm cina, în toate serile,
cu îngerii și sfinții,
să contemplăm ce-a mai rămas
din prăfuite rațiuni și din bătrânii aștri,
dacă se poate să stăm la masă
cu antici sihaștri și serafimi înnaripați.
îți spun că trebuie să accepți invitația
la nunta cuvintelor,
și să faci exercițiul de a ține luna
între două degete.
ai un temperament care se înscrie
într-o figură cât se poate de geometrică,
într-un triunghi isoscel sau chiar un pătrat.
cum doi ochi se uită la două degete,
ce se unesc într-un aproape de rotund...
ar putea fi un stil derutant pentru un neinițiat.
trecem neobservați prin atâtea grădini,
cu migdali, vișini și pruni.
ne holbăm și râdem,
și rămânem într-o rece sudoare.
respirăm prin venele orașului,
părăsit de obraznicele muze.
ne mai rugăm, timizi, la unii trecători,
să ne mai amuze și desfete.
gândirea-mi evadează-n sonete
și în mirate respirări literare.
sunt confidentul unei iubiri freudiene...