De luni aștept momentul potrivit pentru a plonja pe spate în arca lui NOE și pentru a ucide spațiul curbat dintre noi cu limba briceagului de armată primit în dar de la bunicul meu peștii de acvariu au inundat apeductele vii cu care am plantat o seră de legume stricate au fost toate femeile care au locuit în peșteră alături de cel ce dansează lângă focul de vreascuri umede care fumegă la fel ca înainte de apocalips

vino lângă mine iubito și lasămă săți orbecăi ore în șir printre firele de iarbă ce țiau crescut pe pielea capului de smarald lucitor privind cu reflexii de ceară mâinile tale de ametist și colțul gurii tale e de ametist și sub pleoape totul e de ametist fiindcă nu ești zeiță așa cum credeam ieri ești tăcerea unei armuri de ametiste și mâinile tale mă învăluie lângă tine tot așa ca înainte fiindcă sunt numai de ametist

caii de curse au început alergarea nebună
printre obstacolele imaginare
altele pentru fiecare dintre ei

unde nimeni nu știe ce să spună fiindcă vorbele se ramifică ciudat de albastru în stânga și neverosimil de furios mai jos sau poate mult înăuntrul meu stau culcat pe spate și citesc “Jurnalul nopților albe” cu marele interes ce izvorăște din paginile lui lipite nescrise netăiate albe ca fața unui afiș

melcii au fost așezați întro ordine penibilă din doi în trei din trei în sus din sus în carapace de parcă stăteau întro moleculă de acid azotic și totul se petrecea întrun pahar berzelius în care animalele își depun din proprie inițiativă ouăle pentru a fi clocite de cărțile bisericești din spatele paravanului de stele cărora unii le spun ceruri sau chiar dumnezeu Tu la ce naiba te holbezi bă gasteropodule că doar nu team strivit eu cu talpa de 10 centimetri a sandalelor cu model roman

dămi ca exemplu un om care sa îmbogățit sufletește devenind mai înțelept din cauza propriei vehemențe propriului nihilism propriului negativism din cauza propriei lui prostii...