zaci întors spre perete ai luat tot cearceaful sub tine
nu vrei să știi că sunt aici cu toate iluziile dezvelite

de ambele părți - legitima, patetica nevoie de Singurătate
ca o cătușă

acasă / o duminică nesfârșită până când ne trezim într-un oraș străin
avem teniși uzați brățări de lemn pânze în geam pisici nomade
și niciun părinte / instaurăm tăcerea

ea mărturisește despre toate lașitățile noastre
interzise prin orgoliu - uneori când se face soare pentru toți
mai credem naiv că am putea face curat înlăuntru

dar încleștările noastre zdrelesc închisoarea
universul face lamaze / ne-azvârle botezați în toate scursorile
lumii și totuși atât de puri - doi imbecili potențial angelici



trupul meu e un copac bătut în capse luminoase
de zeul infatuat și atroce / în calota aceasta superbă
fiecare delir câștigă autonomie

sufletul tău e cea mai palpabilă dintre toate tumorile
ieși de sub stern îmi dai mâna eu opresc sângerarea
în platoșa aceasta turnată între noi dintr-un singur expir

sticlarul miercurii reface lumea din sfere fierbinți
și creșterea noastră e un cadran solar fără ac
tu vinzi indulgențe iubirilor în-chipuite - eu mânuiesc roata
de-a lungul tău / și încă aștept

niște note rătăcite de piesă / o diferență specifică
de parcă între noi ar putea fi inclus centrul sfârtecat al disoluției
praful va deșterne macularea pereții vor înlocui plămânii subțiri
în odaia aceasta de închiriat - ca în pânzele unui păianjen uriaș
ne vom rostogoli unul în altul

la atât se reduce totul -
suficiența unui gest, iluzia completitudinii circulare



de fiecare dată uităm că cercurile sunt goale pe dinlăuntru

Photo © Henk van Rensbergen

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.