E liniștea lumii albastru veșmânt,
Oprire de aer să poarte cuvânt,
Priveghiul luminii când noaptea-i mormânt,
Vieții strivite-n adânc de pământ.

Abisul marin e doritul iatac
Ca pături de nea la răsaduri ce tac,
Ori somnul profund pentru vântul posac,
De zeu strâns amarnic sub gura de sac.

Prelungă plutire-i ca zbor de condori,
Din margini de lumi revărsare de zori,
E zâmbet născut de-ai iubirii fiori,
Din cărți furt tăcut de uitate comori.

Răsfăț e desprins din arome de floare,
Sau zări ațipite-n apusul de soare,
În vis semn lăsat de-a naturii splendoare,
Ca roua smarald pe-ale ierbii covoare.

E liniștea zarvă topită în gând,
E lacrima cursă din ochiul plângând,
Etern de nisip prin clepsidre curgând
Și drum rugăciunii spre ceruri urcând.

din ciclul 100 de gânduri