Soare de ceară decolorează cerul din sticlă albastră.
Sunt ceea ce te las să-mi cunoști, știu.

Ești congruent cu aripile avionului în cutezanța de a zbura.
Ești ceea ce nu-ți cunosc, ceea ce mă lași să-ți ghicesc, știi.

de când cu chiromanția palmei tale am inaugurat un univers nou: Miracolul Intersectării Liniilor Încrustate În Pielea Palmei.

Cer de sticlă decolorat de soare și soare de ceară topit în febra dragostei de sine.
Când fumul avioanelor pe cer îmbucățește văzduhul în felii colosale cum numai în cer pot încăpea, mă traversează gânduri de lume, de tine, de zbor, de liniile din palmă...

Soarele– Narcis contopit cu cerul.... de când sticla e oglindă.
astfel se umplu lucrurile cu sens.
de când cu noul univers inaugurat încep prin a citi în liniile de pe cer ale fumului de avioane înainte de a-ți deschide palma.. înainte de a-mi deschide palma.
de când deschiderea palmei reclamă spațiu nepalpabil pentru întindere imaginez ce nu este.
astfel prinde ființă ceea ce nicicând n-a existat.

Cer de mătase naturală. sideful ierbii se încurcă inutil în vânt. imaginile mi se încurcă inutil în convenția întregului. îmi e lumea ce-i este păsării cerul.

și totuși liniile care nu se intersectează cui îi rămân? care este destinul liniilor care nu se intersectează?