Își schimbă culoarea după un capriciu neînțeles,
Este un pământ invers însămânțat cu eres,
Cu semințele albe culese de păsări sfioase,
În plasa sa albastră sunt prinse iele albe vaporoase,
Poate fi atins doar cu privirea,
Mâna trece prin el, esența-i nemărginirea,
Nimic și infinit coexistă în același corp,
Noaptea seamănă cu un corb
Ce-și întinde aripile uriașe nemișcat și orb.
Aș mai da și alte definiții,
Dar mi-e teamă că devine prea ușoară și o descifrează și țicniții.