Ah, scobitu-ți-aș obrajii
C-un dăltoi de sărutoi,
Strânge-ți-aș de gât toți pajii
Sângelui din sânii moi…

De ce moi? Păi știi prea bine
Că îngroapă mușuroaie,
Dintr-un strop ajung în mine,
Deștele mele din ploaie.

Nu mai unge tu cu ochii
Silueta-mi—urs plăpând,
Mi-e rușine-n aste rochii,
Mierea curge…vrând nevrând!

Hai să-nchidem hora mică
La o dușcă de pariu
Că îți mișc la o adică
Numai piatra, fără râu!

Hai mai rupe-mi o aripă
Și-ai să vezi că n-am să plâng,
Voi zbura spre zorii speciei
Cu un solz dintr-un cuvânt.

Vinde-ți și tu un ventricul,
Să rămâi Sfântă Treime.
Vom visa tricameral
Amândoi la o pieire.

Cu burtica mai umflată
Ca o pânză de corabie
Naviga-vei pe monada
Oușorului de vrabie.

Cântători ne vom desprinde
De piftiile terestre,
Meșteșuguri vom deprinde
Din desenele rupestre….

Și-o să-ți dau șah mat cu luna
În pătratul negru-al nopții,
Ciopli-vom în lemnul tablei
Nupțialele inépții.

Rupe tu miezul de nucă,
Creier cvadriemisferic,
Hai să alungăm năluca
Androginului himeric.

Văruiește-mi tu talentul,
Tencuiește-l cu nisip
Din clepsidrele și raiul
Unui chip făr’ de risip’.

Þese-mi și mie de pleoapă
Perdeluța nopții albe,
Spală-n orhidei și apă
Ochiadele-mi din gloabe.

Sunt o seră de “mușcate”!
Evo, m-ai făcut ruine!
N-am ispite, nici păcate!
Jur că Mărul nu-i la mine!

Nu-mi sufla în plin genom,
Ia-l și tu cu binișorul,
N-am furnici să-l nasc iar om
Și să fac pe strângătorul.

Busturi goale îmi înnoadă
Gâtu-mi plin de pădurețe,
Chiuie sânii în hoardă
Jefuind o tinerețe…

Săndăluțe cu zuluf
Îmi tot zburdă în ogradă,
Am pus curse la burduf
Foamea ta mi-o vreau ca pradă…

Ãsta sunt și asta-mi ești,
Nu e cale de-mpăcare
Cu a fi când tu nu ești…
Sunt prea mic și ești prea mare!