Tăcerea dezordonată, nemiloasă,
se mișcă ca o cobră regală,
pe pernă boțită de vise.
Chipul închis, străveziu,
cu sprincene prea coborâte,
pare ciupit de un doliu ascuns,
iar pupilele sunt atât de mărite.

Apare în prag o mare minciună,
și chipul tău necioplit este-n delir.
Se dezlănțuie un torent de vorbe
murdare, subterane, grotești,
ca un pumnal care să lovească,,
tot ce este amintire, tot ce sunt povești,
și vin pe bandă cuvinte ce pot să te rănească.

Mișcări brutale, bâțâieli din cap,
cu scrâșniri din dinți și din măsele,
te face să te lupți ca o statuie vie
încremenită în tăcere și atât.
O destrăbălată limbă de lemn,
bună de pus acum în ramă,
rămâne în subconștient precum un semn.