noaptea aceea ultimă din care
ne-am trezit orbi și fără voce
ca un început al unei alte lumi
cu propriile ei sunete și închipuiri
nemișcătoare
o apă adâncă în care odată
înecați nu ne mai zbatem ci
așteptăm ființe noi ori poate pe aceleași
cele vechi care ne-au făcut vânt
să vină și să ne întindă mâinile