Puternic e oceanul în noaptea cu furtunã
Si micã sansa bãrcii sã scape-n clar de lunã ,
La mal se roagã-n lacrimi iubita de pescar
Cãci din ocean iubirea-i s-aparã e-n zadar.
Pe malul ud femeia, în genunchi încet s-aseazã
Privind spre cer se roagã si frigul nu conteazã
Cu ochii plini de lacrimi ar vrea sã-i dea puterea
Acelui zeu din ceruri, sã nu simtã durerea ,
Sã fie ca o stânca, furtuna grea sã-nfrunte
Sã zboare ca un vultur ,cînd bratele-i sunt frînte
Dar nu e zeu pescarul si forta incet il lasã
Gîndind spre-a lui iubitã, un dor în el apasã
Si-n sufletul femeii un gol imens ofteaza
Cu ochii inchisi ea vede , stiind cã nu viseazã
Bãrcuta cu pescarul , se pierd duse de vînt
Lipsitã-i sansa vietii si mortea-i pe pãmînt
Iar jalea umple cerul, chiar norii rãi bocesc
Prin ei mai plînge luna si stelele-l iubesc
Cu strigãt mut spre moarte , femeia blînd se-aratã
Si-ar vrea sã-nfrunte apa, murind cu el odatã
Si lingã piept sã-l tinã cu bratele-i plãpînde
Iar fruntea sã-i sãrute cu buzele-i flãmînde
Dar zeii nu rezistã, e prea mare durerea
Se strîng în cer la sfat si-ncep a-si da pãrerea
Asemenea iubire , dãramã munti , rãstoarnã oceane
Stã timpu-n loc si apa curge în spre izvoare
Nu-i bine ! , spune Zeus, salvati acel pescar !
Acum , întoarce-ti timpul , pinã nu-i în zadar
Si zeii intorc pãmântul si luna incet apare
Iar dinspre largul apei , se vede o barcã-n zare
E lunã plinã afarã, cu stele mii pe cer
Iar noaptea ce urmeazã va fi putin cam ger .
Spre mal cânta din barcã, un cântec de amor
Pescarul ce pierise, în lumea fãrã dor
O tînarã femeie l-asteaptã sus în sat
Frumoasã-i ca iubeste si sufletu-i curat .