m-ai crezut. ți-am predicat despre cît de fericiți sînt cei care mor
singuri și tineri;
dar să-i lăsăm în fericirea lor,
printre norișorii simpatici;

să ne amintim că în fiecare casă
cineva stă ghemuit
în fața unui mic dreptunghi de lemn.

el este o curvă stătută,
așteaptă să-l ameninț cu moartea
sau măcar să-l fac de rîsul lumii;

mă roagă,
se roagă la mine, dobitocul.

a aflat că am puteri extraordinare,
vrea și el un pumn între felinare,
zice că are vocație de cavaler medieval decapitat,
de luptător în linia a treia ucis din greșeală de un camarad.

orice se poate întîmpla acum,
a terminat de spus rugăciunea,
se plimbă senin cu mîinile la spate,
adăpostul lui seamănă cu un buncăr de lux,
lipsește dictatorul fugar,
doar cîrtița dansează de jur împrejur ca o felină de talie mare.

m-ai crezut. cum să te fac să crezi acum pe dos?