când nu pot face un lucru e mai bine
să nu-l las să pătrundă pe sub piele. mâinile pot intra
după el prea târziu, găsesc cuibul, oul rece și strâng
cu toată puterea dar nu se sparge
efortul lasă venele să explodeze, gălbenușul
se împrăștie, lovește cu putere carnea și carnea e cea care
mă calcă-n picioare
simt lucrurile alergând prin piept
o dezordine dureroasă se prelinge prin oase și degetele se lungesc
mă prind cu dinții de lucrurile dinafară
abia atunci nimic nu se mai mișcă

pot să merg prin mine în vârful degetelor
mă-mpiedic de funiile de rufe pe care stau la uscat
un fel de oameni. simt c-am intrat în mine
ca și când aș vrea să fur, să preacurvesc, să ucid
oamenii mă privesc leneș, mă lovesc cu un fel de aripi
mi-arată cerul, se-apropie o furtună cumplită
zâmbim

când nu pot face un lucru e mai bine
să așez corpul într-o liniște care durează
pun capcane peste tot. orice m-atinge e prins
într-o strânsoare ce nu mai lasă decât infirmilor o cale
de-a scăpa