Mergând pe calea creației
Omul a aflat
Un nou Univers
O nouă lume
Și un alt mers.

Pătruns de setea
De a pedepsi lumea,
De dorința ascunsă
De a o birui,
Pătruns de chemarea mistică
Și de extazul creator,
Omul a început să primească
O nouă conștiință
O nouă știință,
O nouă mișcare în Univers.

Călătorind în cosmos
Și din piatră în piatră,
Până la ultimul Pământ,
Omul a aflat în sfârșit,
O nouă luimină,
O nouă cale către Adevăr;
Calea sfântă a creației.

Ea a început
Odată cu chinurile lui Nietzsche,
Cu dorința lui
De a deveni supra-om.
Coborând de pe cale sfințeniei,
Omul va trebui să urce
De acum înainte
Pe noua cale a genialității.
Ea este un altfel de lepădare,
Un altfel de dezamăgire.

În sfârșit,sub bolta senină,
Un alt om, o altă lumină.
Suferind Pământul de frig
Fotonii flămânzi se întind,
Și înghețați în cavouri, ei strig:
-Universul e negru și vid,
Și ușile toate se-nchid
La căderea luminii!
Vrem viață,vrem timp,
Acum când morții ne-nghimp,
Vrem ochiul de lacrimi,
Cuvântul fiind,
Pământul de patimi,
Și moartea-nviind.