Era dimineata.
Trecuse de ora zece.
Clipa, uda de ploaia diminetii
se trezi.
Isi intinse orele spre noi,
cu o miscare inceata si-adormita,
de parca se temea sa ne atinga.
Ne imbraca cu mireasma ei de tirziu,
incercind sa ascunda viitorul, de noi.
Limbile ceasului bateau pasul pe loc,
era ca intr-o clepsidra
careia i se furase timpul.
Doar noi, privind de sus,
cautam tacuti,
in speranta
ca prin bobii de nisip
ramasi de ieri si imprastiati prin spatiu,
sa gasim ziua de miine, pe care o pierdusem.
Poate asa, o sa ne fie mai bine,
macar cu o bucatica de piine mai mult.


12/09/2002