Baladă, mergi să-l regăsesti pe Zeu,
cu el te du doamnei înainte
si îngenuncherea mea si cântul meu,
stăpânul meu să i le spună-n minte.
Să mergi, baladă, asa închinată,
încât chiar fără sot, prin lumea toată,
să îndrăznesti să te petreci,
dar dacă vrei ca sigură să fii,
găseste-l pe Amor în veci,
nu-i bine fără el să umbli către ea;
acea femeie care printre vii
i-e dat să te audă-asa,
e fată de mine mâniată.
Cu tine el dacă nu se arată,
cu usurintă te va rusina.
Prin dulce sunet când tu esti cu el,
începe aceste cuvinte,
după ce vei culege mila ei:
"Doamnă, solie sunt în asa fel
celui ce mă trimite, si când vrei
binevoieste să-l asculti prin glasul
meu. Amor
la frumusetea ta îi duce pasul,
si-i schimbă chipul după cum îi place:
deci dacă la alta să se uite îl făcu,
să-l întelegi, dar inima-i încoace.
Doamnă, în duhul său esti numai tu
si te slujeste în fiecare gând:
devreme fu al tău, nu rătăci nicicând."
Si dacă nu te crede, pe Amor
să-l ia la întrebări, el ce mă stie:
iar la sfârsit, fă-i rugăciune vie,
să-mi poruncească printr-un crainic să mor;
si va vedea vasal ce se supune.
Spune-i celui ce-i cheie de milă întru toate,
mai înainte de-a sfârsi îngenuncherea,
si el va sti să-mi facă iar dreptate:
"Pentru favoarea suavei mele rime,
rămâi aici cu ea; chibzuind spune
despre robul tău precum îti vine;
si dacă-l iartă pentru rugăciune,
un chip frumos fă să-i vestească pace."
Nobila mea baladă, când îti place,
mergi către tinta glorificată-n tine.