dealuri cafenii cu ciorchini de macese
atarnand ca niste medalioane insangerate,
inabusiti-mi iute strigatul
in faldurile voastre triste.

din rana voastra,
dealuri, se inalta o pana de rasarit
dospit in adancuri,
va creste pe umeri ca un copil
ce scutura flamand o ploaie de aur incins.

si copilul a asfintit...peste tacuta cenusa de cer,
tot picurand carbuni vii din suflet.

dealuri,
va inchideti ca o impreunare de palme trudite,
si eu, cuibarita la subtioara voastra,
nenascuta, cu aripile inchise,
ca un clopot ce nu vibreaza,
las pe buza-mi de piatra sa se usuce un rasarit.