In lumea asta de n-ar fi culori
si sunete, usor ti-ar fi sa mori;
sau, de-ai putea, macar un snop de soare
s-aduni si pentru viata viitoare;

unde pamantul pururea e ud,
nici gandurile tale nu s-aud,
si-n ochii tai nu tremura macar
o stea, din cate altora rasar.

Pe unde-mi vor fi buzele si nara
cea lacoma de flori, cand primavara,
cu glezna-n iarba, parul roi de-albine,
va trece peste toti, nu peste mine?

Cand viata, ca o insula-nsorita,
de unde s-a desprins candva o barca,
ma va uita sub tarmul sau, de parca
nici n-as fi fost, cu inima razbita

de frig si umezeala, fara gand
mi-oi numara mataniile albe
a degetelor mele tot mai slabe,
din care cad falangele pe rand.

In lumea asta de n-ar fi culori
si sunete, usor ti-ar fi sa mori,
de n-ar fi pomi nalti cu ceru-n brata
si pe mormantul tau- atata viata.

1937