Mi-e frica de unu
si-apuc privirea intre degete
pipaind lucrurile incerte,
ajungand undeva in partea stanga
in dreptul ferestrei
de unde vine caldura
ce mi-a inviat in plina iarna
mugurul sperantei.

Ma plec cu urechea nerabdatoare
s-aud glasurile ramase,
acele strigate innabusite in viata
dar ele sunt adieri
ce-mi ravasesc pletele
si gandurile...
ecouri trecute
ce-apasa existenta mumificata
in piramida regretelor.

Ma plec cu fruntea la pamant
si ma transform in piatra
refuzand sa mai ard
iar peste adancul orb
arunc puntea stralicitoare
a uitarii.