REVEDEREA
Simt că voi avea, după moarte, mult dor de tine...
Lumina ochilor și dragostea de sine,
Le-aș dărui oricui, în stare să trăiască
Și, când nu voi mai fi, pe veci să te iubească.

Copilul trist și vesel, surâzător sau rece,
Peste o vreme, sunt sigură, în locul meu va trece,
Mândră creație, deplin dumnezeiască,
Atunci când voi pleca, rămâne el, pe veci să te iubească.

Neînțeleasa armură de noapte cu foc ce-o îmbracă ziua,
La clipa când se-ncearcă nemurirea
Și cele mai de seamă sfinte daruri de ființă omenească
Le-aș dărui oricui în stare să trăiască.

Prin alt trup și suflet, te voi privi-n orbire
Rămasă-mbătrânită, nemaivoind cerși iubire.
Pentru al tău chip zărit de doncolo de moarte, fur de la mine,
Lumina ochilor și dragostea de sine.

Pe veci să te iubească,de eu nu voi mai fi,
Acela în stare să trăiască și darurile-mi a le voi.
Fără suspin, sânge, îmi pierd lumina ochilor și dragostea de sine
Căci simt cum, după viață, mi-e atât de dor de tine...