Ochiul se-nchide, oglinda cade, sfărâmată,
Nisipul trece praf,deșertul stinge apă
Și tot același chip învinge. Eu sunt aceeași fată
Care aduce încă foc de la fântână și izvor,
Dar n-a voit să stingă setea acelui viu și veșnic dor.
Acum în vis, marea e toată valuri și chipu-mi trece trist,
Acum răpus de maluri și-n urmă, colb învins.
Iluzia-i stăpână, dar e un joc al sorții
Când merg pe apă și-n deșert și calc doar urme ale morții.