Am patruns rizind din cerneala mea in odaia ta de suflet – mansarda greu de gasit - sa-ti intimidez putin fluturii blindati din gradina. Mi-am prins in coltul gurii intr-o rama fragila de cristale intimidate, zimbetul tau....

Pe buzele ireale, insingerate de petale, un trandafir dansa. Te retrageai cuminte din frunze spre iarna, spre ninsul ei. Incendii de soapte picurau in ascunsul far al taceriilor tale, fara nucleu, fara eu. .
Spiritul tau asteapta murind zilnic sa spui nedumerita de-incintare: Atit a fost!

Privesc peste steaua strivita intre doua zile, ultimul pas: pasari inecate-n ceruri albe, flori de mirt si de poeme asediind emotiile lasa o pata eterna de soare, sunetul Destinului bubuind, fluturi de diamant pe misterul adoratiei plutesc incet intr-un ecou fara apasare, rani in reflux, glorie si picaturi cu ochi de roua bijbiind.

Pe balanta dintre noapte si zi se bat inca scheletele a doua lacrimi, un arlechin zimbeste lovind un gest ce te-ar recunoaste, il dezleg. Surisul sau se pierde in umbra.

Continui , taind abrubt in stinca sufletului, joc cules pe sub dimineata cind am uitat sa vin.

Privesc….. In sertarul tau de cuvinte, enunturi moi si lespezi slefuite frumos, limitele bunului simt depasesc decenta, iar intrarea se face anticipat ; Pentru decor cresc salbatec paradoxurile tacerii si se mistuie beata de timp uitarea, nici ea.
Peste pesteri de foc iti tace ironia primaverilor din ochi si vinzi hrana pentru durere. Noaptea vibreaza o pata chibzuita pe ideea ce-mi flutura chipul:

Sfirsitul care vine, straluceste…

Un foc genial arde intr-o dorinta de adevar alergind, flacara visului porunceste cercurilor reci din ochii tai –paduri virgine- ultima simtire :

Nu exista doua drumuri!

In interiorul lui “Zero”, rezemat pe lacrimi se contracta de chin Universul, cineva de departe defineste iubirea “ sa mergi descult prin zapada din ce in ce mai adinca, adinca, adinca.”

..Pe buza unei rani, greu se jupoaie uitarea..

Intre lauri si secure , lumina cutezatoare s-a pravalit spre pasarile pieptului, floarea isi acopera durerea “cum sarutul neputinta buzelor de a musca”..

Alunec mai departe spre buzele tale, si aripa gindului imi filfiie un refuz obstesc, iluzii cu soricei albi prin buzunare si fantome tirzii ma trag de mineca, privesc esafodul enunturilor mele, inauntrul tau ninge pustiu, frica se inoieste cu fiecare clipa de nostalgie ce acumuleaza timp.
Este tirziu in Univers, si trestia doarme, cit de vinovata este carnea ta si rece de atita tacere-minciuna…

Printre gratiile timpului, ma strecor, spion fara cutit, sadind peste marmora goala a trupului, o petala de minie, sa cad apoi ruginit de asteptare in a patra dimensiune – extaz tulburat de idee – scapind ultimul chibrit aprins : totul este efect.

Azi te-am carat toata ziua prin ginduri, ca pe un Dumnezeu sofisticat, dupa ce mai rupsesem o fila din calendarul fara identitate , incercind sa-ti amintesc satuile de omat ce le ridicai “clipei” din nevoia de regasire.

In tine ma simt mai complicat, privirea mea –cenusa de biblioteci- spinteca in trupul tau crud obsesia primei veniri, sint un biet cersetor imbracat in polemici.

Acum e calm, imi simt rasuflarea potrivita dupa fusul tau orar, si te vad mirata incercind sa descifrezi enigma structurii mele de lut un pic transparent, greu mai este un sarut pentru o infinitate de guri, nu- asa?
Am obosit de atita lumina, visul ramine o eternitate, sint murdar pe miini de carbune, adio orice mister, miros a pamint .

Las poarta gindului crapata, cu nori spinzurati pe bolta cereasca, si te intreb statuie vie a asteptarii, suflet in travesti la plimbare putin:
Din ce cauza esti asa eterna?

P.S. Am durat doar un povirnis, un mars lung de duminica, in umbra unei lacrimi care a auzit pe cineva suspinind.