batrane!
ce aripa a singuratatii mai suntem uneori
ce usor cedam pietrei
si mai ales norului
ce frumos ocru, ce vis
cand dormim ca pasarile de noapte
iepureste ne indreptam inspre cocori
si noptile ni se par mai pierdute,
ca atunci cand ne putem croi aripi noi
aripi de argint, batrane!

batrane!
cum stii tu ce vesnicie ucide oamenii
si cu ce zambet
ne zambesc cateodata
ce fantome ne inspaimanta uneori
cu ce ceaiuri ne imbatam noi,
pacatosi,
ingeri

Doamne, pesemne m-ai lovit
cu un inger de-al tau,
albastru
de mi-e cerul rupt
si-mi ploua ingeri
si ma dor ochii de aripi...

Doamne, batrane, raspunde-mi
cat mai am de indurat mila Ta?