Soarele ar fi cloșca ideală pentru cuibarul plin de ouă dintre tâmplele mele!
E atât de darnic în umbre de siluete feminine impecabile….
(încurajeză adulterul prin mesaje subliminale,
iar unui bărbat normal îi convine asta de minune!).
Sunt hipertensiv!…Astrul îmi va reduce liniștitor
presiunea atmosferico-sangvină, iar creierul mi se va relaxa prin expandare,
ca o mămăligă într-un tuci, aliment ieftin cu care îmi voi putea hrăni
viitoarele produse de ecloziune…căpițe mici de gânduri cu puf galben,
așezate atent, cu furca celor cinci degete, în versuri sau în proză!
Elanurile de potențial viitor androgin ți se volatilizează însă repede
sub fierbințeala înspăimântătoarei priveliști a Preoților surzi,
Boturile (…de Urs tatuat cu Prostie sub blana tămâiată!) Încleiate
de Lumina tâlhărită din Marii Stupi, care îți șoptesc mârâitor la ureche
alegoricul jurământ al căsătoriei!
Oasele sunt oase, dragii mei!
Mierea nu se roade!…se bea din adâncile urme de opinci lăsate de Hristos
în noroiul veacurilor de cărți și spirite erudite!
Zidești miracole sub cărămizile ochilor…fără uși sau ferestre,
doar chilii de rugăciune pentru o ploaie cu reptile…,
iar buzele ei îți parașutează printre gânduri vipere leneșe,
pe cale de dispariție, cu venin lânced, alunecos și criogenic.
Visele ți se târăsc printre șerpi, solz peste solz,
într-un ritual de împerechere început în spumele originarului afrodisiac edenic.
Sedimentele târâtoarelor vechi îmi zac sub plapuma limbii
fermentând în vulcanul care va izbucni în ultima mea apocalipsă erotică.
Oasele mi se sudează patologic într-un singur trunchi
care va înflori spre bâtrânețe cu ochi adevărați….
Gametofitul e strâmt!…nu mai ai loc să respiri cuvinte…
Respiri plânsul și râsul propriilor copii!
Sufletul clocit în craniu, la foc roșu de sânge,
mi-a zburat când soarele a spart cu ciocul coaja primului răsărit!
Trupul meu, șevalet flămând, așteaptă acum atingerea culorii
din vârful pensulelor moi ale trupului ei…
Dinții mei--clapele negre…cu care plâng funebru în si bemol minor…
Și dinții ei --clapele albele, cu care râde numai în do major…
se mișcă încet sub atingerea degetelor sărutului--
pianist celebru…și totuși la debut…
Părul, cealaltă jumătate neagră a claviaturii bătrâne,
ascunde în el game pentatonice, misterios clipocit de inimi orientale
transplantate între brațele lungi, gâturi de viori
încolăcite pe singura mea cutie de rezonanță…