Ah, iubire, nu mă pierde! Mori, îi auzeam cuvântul.
Vino c-un hârleț de aur, ca să-mi sapi cu el mormântul.

Rugul dacă-o să mai ardă, sufletu-mi va fi văpaie.
Nimeni n-a scăpat pe lume de-a iubirii vâlvătaie.

De-mi stropiți cu vin cenușa, cântărețu-aș vrea să-mi vină,
Și în giulgi de verde frunză mă-ngropați într-o grădină.

De la ochii-ți chiar călăii deprind arta de-a ucide.
Sub zăvoarele iubirii lumea tu o poți închide.

Mi-ai ars inima: din prafu-i ți-ai luat negru pentru pleoape,
Iar din sânge, pentru scaldă, hna cu-mpurpurate ape.

Sunt rănit de glasu-i dulce. Hai, loviți-mă cu mere!
Sufletul mi-l ține-n mreajă precum vinul în putere.

Mi-am visat azi-noapte trupul sfârtecat cu-nverșunare -
Se-nfruntau din carnea-mi corbii, iar din sânge-un roi de fiare.

Leu-și înfipsese colții, sângele-și urma izvorul.
Vino, nu-ți ascunde setea - după sânge duceai dorul!

Jur pe țărna vitejiei: unic sufletu-mi închinu-l -
Sângele ți-l dau ca jertfă: fie-ți dulce precum vinul!

Norul negru de pe frunte acum inima îmi frânge:
Nu mai simt decât veninul și-mi curg lacrime de sânge.

O, mâncam doar la o masă, și sorbeam doar dintr-o cupă,
Și eram mereu alături - și-acum vraja să se rupă?

Martori pentru jurăminte luai tăriile luminii -
Dragostea ne-a frânt-o, cine, de-am ajuns precum străinii?

Celui ce ne-aduse răul, răul fie-i parte bună.
Bine meargă-i doar acelui ce ne vrea iar împreună.

Ceru-acum îndrepte-i pasul! Arborul iubirii mele
Ca pădurea să-nflorească la cântat de păsărele.

Hovanes, doar prin răbdare fericirea ți se-nchină.
De departe, cu sărutu-i, ea, ca mâine, va să vină.