La nasterea catelului Eric
venit pe lume intr-un boschet
de langa linia ferata
lumea
nu s-a cutremurat.
Scanteia vietii
aprinsa inc-o data
in trupu-unui catel
a trecut, desigur,
neobservata.
Peste cinci luni,
in prima iarna,
Eric a fost lovit
de o masina.
Si a zacut schilod,
cu oasele zdrobite,
cu ranile-aburinde,
intr-un vechi sant
la marginea soselei.
Multi am trecut pe langa el ;
sigur,
nu ne-am oprit
sa mangaiem trupul firav
si privirea chinuita
a unui biet catel.
Dupa doar doua zile,
in noaptea inghetata,
sufletul catelului Eric
s-a inaltat la cer.
Lumea n-a fost,
de buna seama,
zguduita din temelii
nici la moartea amara
a catelului Eric.

Acum,
asta-i o poveste trista, desigur,
dar ma asez
si te intreb :
de ce nu stim sa ne oprim
din varteju-acesta nebun ?
De ce nu stam sa-l mangaiem
pe catelul Eric
aflat in suferinta
aici, in drumul nostru ?
Am dreptul sa te-ntreb ;
si eu, doar,
si tu,
ne numim
Eric.