Când timpul se opresie-n loc și clipa nu mai trece
Mă pierd în gânduri fără rost și sufletu-mi e rece.
Întorc problema-n sus și-n jos cum croitorul face
La cârpa ce-o coase frumos de ieși la patru ace
Și pare ca loc mi-am făcut, prin gânduri ordonate.
Dar văd că timpul e pierdut, inima tare-mi bate....
La fel de rău ca-n prima zi, când furăm împreună
Mă chinui astfel zi de zi, și-apoi lună de lună.
De ce oare te mai iubesc, că-mi faci necazuri sute,
Când mintea-mi spune "pleacă bă!", nare cin' s-o asculte
Căci inima cu eu cu tot, furată e de tine
Pierdută-n veci, legată-n loc de farmece divine...
Și timpul trece prea încet când îți aștept privirea
Să îmi străpungă ochii drept, pân-or găsi iubirea,
Sa-ți sug hulpav buzele dulci, să-mi plimb încet privirea
Peste a tale perfecte dungi, ce-mi cresc mai rău durerea.
Și nici o clipa nu-i prea mult, când îmi vorbești de stele
De-or trece toate, te ascult, te-aș duce pân' la ele,
Și nici atunci când ma săruți sau când mă ții în brațe.
Eternitatea de-as avea, as măsura-o cum e ea, ca o secundă poate
Și-acea secundă de ar trece, odat'cu ea eu m-as petrece,
Ca sa sfârșesc la sânul tău, cu gând iubit și suflet ce nu-i rece!