Diftongii de nea, rămășițe dintr-o
gramatică a purității,
rodeau în tăcerea fertilă,
picurîndu-mi în auz otrava
candorii!

Cu o ciudată pietate, cu devoțiune
începusem să iubesc drogul alb
al zăpezii… moartea pe care
mi-o picura în suflet
era atît de vie!

Ningea în mine din însuși
Dumnezeu,
din Paradisul acela promis…
eram pacientul din operația,
asistată de îngeri,
pe suflet deschis!