Amare anotimpuri de cautari in van,
de transhumante intamplatoare.
Ma doare condurul
ca pe imparateasa cea rea,
desi n-am daruit nici un mar nimanui.
Nu pricep,
cine s-ar juca cu mine de-a alba-ca-zapada?
Ma strang in chingi
zilele,
le-as ucide, sunt atat de urate!
Li se vad toate ridurile
si bubele...
Se exhiba ca niste leprosi
sadici,
cerand milostenie.
Am plecat in bejenie.
Mai adun petice de noapte,
poate-mi voi croi
o mantie in care
sa ma ascund
de uraganele care ma bantuie,
ca sa-mi fure suflarea.
Pretind c-ar fi copilul lor,
desi n-a smuls niciodata
arborii din radacini.