Nu oricine poate să scrie despre tine.
Nu oricine te poate atinge
și iar:
nu oricine poate să mintă
spunând că peste poemele lui făptura ta ninge.
Ninge cu fulgii sânilor tăi necunoscuți,
cu necunoscutul între-coapselor tale
poate virgine,
poate prea pline,
cu ce ar face el pentru tine,
cum te-ar tremura el mărețul,
îndrăznețul.
Fată,
nu te mai lăsa muză pe mâna oricui!
Că te poate scrie,
numai cine te poate avea vie,
nu o fată cu lăptărie
văzută la ceas de seară și
de beție.
Necunoscutul îți va rima trupul
cu nimic din ceea ce ești.
Nu-ți cunoaște decât coaja de muză
sau cum duci tu galeș paharul la buză.
Nu-ți știe părul pierdut în primăvară
sau pe pernă,
nu știe cum îmbraci ciorapii
cu mișcare lungă diminețile
și nici cum cad peste tine,
după o noapte de iubire,
de oboseală cețile.
Nu știe cum gândești,
nu știe că ție nu-ți place coacăza
sau în concerte pauza,
nu știe că tu îl citești poate pe Gogol
și că ai tatuat un trandafir pe pântecul gol,
pe fesa dreaptă sau pe cea stângă
și stă cu pixul în gură
compunând poeme cu o temă nătângă.
Nu te mai lăsa muză fată,
că-i păcat de tine.