N-am să blestem în pântecul cerului valul
când îl voi auzi că începe să sape,
ci îi voi face cântec de leagăn:
de mult ceva stă să se crape.

Mai bine de o viață de ori penitent
decât la aceeași masă cu soartea.
Între apa de sus și apa de jos
liniștea asta subțire se prăsește cu moartea.

N-am să-l blestem, n-am să strig, n-am să fug,
mai devreme sau mai târziu el tot va să se nască.
Vor fi apoi alte drumuri fecioare,
sufletul va avea curcubeu să pască.