Pe umeri mi-ai înșirat sărutări,
una câte una
legate de firele de păr,
lanț de tentații.

De lobul urechii stângi mi-ai prins
inele,
grele
de patimi.
De cealaltă îmi atârnă la vedere
sufletul
răstignit pe zâmbetul tău.

Cu gura mi-ai zăvorât cuvintele,
frământându-le
în aluatul moale al buzelor,
dându-le forma unui căluț de mare.

De bumbii lor ciocolatii
sânii îmi sunt legați
cu cătușe-n fioruri,
cheile le-ai ascuns după dinți.

La mijloc, cercuri concentrice
mă adună, mă strâng între ele
într-un neostoit vârtej,
când tumultos
ca un tropot de cai neîmblânziți,
când pașnic
ca un cântec de leagăn.

Mai jos, inima mea
prea ușoară pradă coapselor,
a căzut
ca între două zăbrele de carne,
fremătând sacadat
în ritmuri fierbinți.


Mi-ai înfierat peste tot
semnul tău de iubire.
Ochiu-ți magic
îmi numără respirațiile.
Eu nu mă mai am.
Mă ai.



3 decembrie 2002