ÃŽn lan

De prea mult aur crapa boabele de griu.
Ici-colo stropi de mac
si-n lan
o fata
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea stringe cu privirea snopii de senin al cerului
si cânta.

Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinti, fără mustrari, fără cainti
si fără-ndemnuri, numai trup
si numai lut.
Ea cânta
si eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.