Zdrobesc sticla pe santierele faraonului,
ca sa te vad in dimineata nuntii,
imbujorata de alergatura,
strangandu-ti haina in jurul corpului,
parul dezordonat, fara urme de vopsea,
zambetul cocotat acolo unde ii sade bine,
tatal tau putin in spate,
aducand buchetul de flori,
inca proaspete dupa atata invalmaseala,
si ochii tai, cum as putea sa-i uit,
ochii tai impaienjeniti la vederea multimii,
e singura data cand realizezi
ca e ziua nuntii tale.

Framant bucatile de clei in atelierele faraonului,
ca sa te privesc in dupa-amiaza nuntii tale,
dand ocol meselor cu gingasie,
multumind in stanga si-n dreapta,
privirile tale directe,
intrerupte de lungi momente de liniste,
cand te compar in mintea mea
cu un cal rotat intr-o cusca de aur,
rochia alba si infoiata,
parca scoasa tocmai atunci din cazanul cu aburi,
si pantofii pe care ii simti in carne,
lipiti de talpa, asa cum ar trebui sa fie,
e singura data cand accepti
ca e ziua nuntii tale.

Ajut la ridicarea pietrelor pe piramida faraonului,
ca sa te urmaresc in seara nuntii tale,
razand in mijlocul petrecerii,
printre atatea nuante care se confunda,
bucati de catifea, stropi de frisca, inghitituri de vin,
perle, matase, cafea,
invitatii care se agata de tine precum boabele de strugure,
si tu rotindu-te in ritmul muzicii,
surasul strengaresc, miscarile stangace,
ca un copil prins mancand ciocolata pe furis, noaptea,
paharele ridicate, lovindu-se unele de celelalte,
spre invocarea demonilor si ingerilor,
la retragerea oficiala a cuplului,
cand bratele incarcate de cadouri urmeaza pasii tai,
mai nesiguri ca dimineata,
e singura data cand te simti satisfacuta
ca e ziua nuntii tale.

Intind patura pe pamant si adorm in corturile faraonului,
ca atunci, sa pot sa fiu eu cel de langa tine,
si sa nu observ toate aceste lucruri.