Hai, dragul meu, la mare, să fim doar noi pe maluri,
Să ne iubim pe plajă, ca doi nebuni amanți,
Nisip să ne-nvelească iar cântecul din valuri
să ne aducă-n vise sirene și pirați.


Ah, lasă-mă o clipă să țin în brațe cerul,
Tu mângâie-mi obrajii cu briza din apus
și prinde-mi la ureche al nopții greu, misterul,
În ochi răsare-mi luna cu care m-ai sedus.


Se-mbracă marea-n spume și-n unduiri de foc,
De borangic cămașa la piept și-o încrețește,
Sfătoasă-și prinde zadii de aur la mijloc
Și-n hore zbuciumate spre margini se rotește.


Încet, se lasă noaptea. O dulce moleșeală
Ne-nghite urma, leneÈ™, cu fiecare pas.
Bezmetici, pescărușii, din ceruri dau năvală,
În umbrele-nserării să-și caute popas.


Să-mi împletești cunună, din licurici, pe frunte,
În păr să-mi prinzi rotunde meduze, translucind,
Apoi răstoarnă zarea, vreau stelele mărunte
cu brațu-mi de femeie, duios să le cuprind.


Cu buzele-i sărate, pe glezne ne sărută
Și se întoarce-n ape refluxul, abisal.
Pădurea submarină foșnește, ne salută
din scorbura-i sculptată în trupuri de coral.


La sânul alb al mării e iarăși dimineață,
Pe-aici doar noi mai suntem, și-n soare Prometeu.
Hai, amândoi să râdem, deodată, față-n față
doi muritori iubite, căci nimeni nu e zeu.





17 decembrie 2002