Mi-am scos ochii din orbite,
Mi-am ascuns șerpii,
împingându-i și-mbulzindu-i
în claustrofobie,
Și-am devenit... frumoasă:
cu gura caldă și ochi naivi.
Și-am devenit frumoasă dinainte de Neptun,
Mireasa cu păr lung, învolburat de bucle negre,
Am devenit preoteasa cu trup uman,
Cu zâmbet de amantă, cu mișcări de suav...
Mi-am furat o perucă, știi? Pentru tine.
Sub care șerpii mei se-necau în propriul venin,
Ochii umani nu știu să transforme-n piatră,
Dar știu să caute fricoși după Persei...

Am întâlnit-o însă pe Atena, sora mea...
Din trupul meu uman am luptat și-am fost învinsă.
Când marea lui Neptun i-a inundat templul.
Templul pe care i-l slăveam eu!

Ochii mei au privit spre orizont,
Toți șerpii mi se zvârcoleau
În stânci și pietre...

Și fiara căuta piatra funerară...

Perseii!